Poți folosi ușor Canva pentru postări în Social Media, pentru prezentări și pentru multe alte lucruri care țin de design simplu, dacă nu ai acces la serviciile unui Graphic Designer profesionist. Însă, cu siguranță, nu ar trebui să utilizezi acest instrument gratuit pentru a-ți crea logo-ul sau elemente din site-ul de prezentare al companiei.
Atunci când vorbim despre crearea identității unui brand, există motive serioase pentru care este important să eviți aplicațiile gratuite de acest tip. Un logo slab calitativ și impersonal îți poate afecta semnificativ imaginea. Așa că este recomandat să investești în branding profesional, cel puțin din punct de vedere vizual și să apelezi pentru web design la o echipă de specialiști cu competențe nu doar de design, ci și de branding.
Aproximativ 55% din impactul pe care îl are un brand asupra unei persoane atunci când ia contact cu el pentru prima dată constă în impresii vizuale. În plus, utilizarea unor culori particulare, face ca un brand să fie ușor de recunoscut de peste 80% din oameni.
Branding strategic și povestea din spatele logo-ului
Brandul tău ar trebui să aibă o poveste în spate, iar logo-ul companiei tale trebuie să transmită cu succes acea poveste. Este necesar ca fiecare linie și formă inclusă în logo să aibă însemnătate pentru tine, să rezoneze cu publicul tău țintă și să reprezinte misiunea și valorile business-ului. În plus, modul în care arată site-ul tău web ar trebui să fie în acord cu liniile și culorile logo-ului.
Design-ul unui logo unic și personal este atât de important, încât canalul TV american STARZ a cheltuit circa 25 de milioane de dolari pe noul său logo în 2022. În plus, grija față de identitatea de brand, inclusiv față de logo, poate aduce în timp o creștere de 10 până la 20% a veniturilor. Din păcate, Canva vine la pachet cu o serie de limitări care îți pot împiedica brandul să crească pe termen lung.
Descoperă 6 motive întemeiate pentru care nu ar trebui să îți creezi logo-ul în aplicații online precum Canva:
- Un logo realizat în Canva nu este un logo adevărat
Da, ai citit corect. Dacă alegi să creezi un logo în Canva sau în alte aplicații online similare, nu vei obține unul adevărat, pentru că acesta nu va fi unic și nu va avea o serie de elemente specifice de identitate. Cele mai multe logo-uri din Canva seamănă între ele ca design. De asemenea, elementele lor sunt disponibile către aproape oricine de pe planetă, fără a avea nevoie de modificări importante, ceea ce le face ușor de copiat.
Ca să te convingi de faptul că logo-urile din Canva nu sunt deloc unice, poți căuta un logo în Google Search Images. Vei observa că unele branduri din același domeniu de activitate au logo-uri similare, ce folosesc culori și forme asemănătoare. Atunci când mii de companii folosesc logo-uri similare, acest lucru contrazice drastic principalul scop al unui logo, acela de a ajuta brandul să fie identificat ușor față de alte branduri.
În plus, estetica unui logo creat în Canva este minimalistă și destul de ternă, fără a reuși să iasă în evidență cu adevărat și fără a contribui semnificativ la identitatea de brand a companiei tale. Un logo bun ar trebui să îți facă business-ul mai ușor de identificat. El reprezintă rezultatul unui proces profesionist de branding.
Canva îți oferă opțiuni limitate de design care îți îngrădesc creativitatea. Opțiunile din aplicație sunt generice și îți permit doar să adaugi sau să scoți elemente și să modifici culori sau fonturi. Rezultatul unui astfel de design va fi un logo impersonal, prea comun, care face ca business-ul tău să nu fie ușor de identificat. Compania ta merită cu siguranță mai mult decât un logo creat în Canva.
- Logo-ul obținut în Canva nu este profesionist
Din punct de vedere estetic, logo-ul companiei tale trebuie să aibă o serie de elemente de design care îl fac să arate profesionist. Aplicația Canva este foarte minimalistă, comparativ cu alte programe consacrate de design precum Adobe Illustrator sau CorelDRAW. În Canva, vei găsi mai puține texturi, gradiente și umbre, iar elementele de design pe care le poți adăuga sunt simpliste și ar putea face ca logo-ul să pară nefinalizat.
Dacă logo-ul tău arată ca și cum ar fi fost făcut de un amator, riscul ca întreg business-ul tău să pară neprofesionist este foarte mare. Ar trebui să ții cont de faptul că un logo realizat în mod profesionist face ca afacerea ta să fie asociată cu un grad mai mare de încredere, ceea ce influențează semnificativ decizia de cumpărare.
- Pot apărea probleme de design
Dacă ceva pare prea frumos ca să fie adevărat, atunci probabil așa este. Deși este gratuită și ușor de folosit, Canva vine la pachet cu mai multe probleme ce țin de design.
Ai opțiuni limitate în ceea ce privește grafica. Nu poți să manevrezi și să redimensionezi textul, asa cum poți face în Adobe Illustrator, spre exemplu. Canva nu este recomandată pentru grafică mai complexă, iar dacă ai nevoie de un design mai complicat, cu multe layere, simboluri sau cu un background texturat, acest instrument nu îți va fi de ajutor.
De asemenea, în Canva nu ai acces la suficiente fonturi. Aplicația dispune de un număr redus de fonturi, iar multe dintre acestea sunt depășite din punct de vedere estetic. În plus, cele mai multe fonturi din Canva nu sunt disponibile și pentru varianta web, astfel că, dacă vrei să ai o unitate a fonturilor folosite pentru imaginea ta de brand, îți va fi dificil să atingi acest obiectiv.
Mai mult, există un risc mare ca un logo realizat în Canva să pară ieftin, nealiniat, cu proporții ciudate sau neplăcut din punct de vedere estetic.
- Nu poți exporta cu adevărat în format vectorial
Canva nu reprezintă un software de design la nivel profesional, astfel că munca ta nu va fi exportată sub forma unui fișier vectorial. Din acest motiv, logo-ul tău va deveni neinteligibil sau dificil de descifrat atunci când îl mărești sau dacă dorești să îl tipărești pe materiale tipografice mari.
Aplicația îți permite să exporți fișiere în format JPEG, PNG sau SVG, însă acestea nu vor fi suficient de mari pentru nevoile tale. Mai mult, fișierele SVG exportate din Canva nu pot fi importate, la rândul lor, într-un program de design clasic. Astfel că, dacă îți dorești modificarea ulterioară a logo-ului, un Web Designer profesionist va trebui să o ia practic de la zero.
Fișierele exportate din Canva sunt de calitate slabă și de dimensiuni relativ reduse. De obicei, un logo tipic în Canva poate fi exportat la o dimensiune de 500×500 de pixeli, ceea ce înseamnă ca inclusiv pe site-ul web al companiei tale logo-ul ar putea apărea greu de descifrat.
- Trebuie să respecți acordul de licență al Canva
Acordul Canva de licențiere a conținutului precizează că logo-ul tău nu ar trebui să conțină elemente din biblioteca de imagini a aplicației, fie că acestea sunt gratuite, fie că ai plătit pentru ele. Singurele elemente pe care le poți folosi sunt formele simple și linile, fonturile prestabilite, gratuite și layout-urile prestabilite. Însă, acest lucru înseamnă că ai la dispoziție opțiuni extrem de limitate de design. A alege să îți creezi logo-ul companiei în Canva te expune unor riscuri de ordin legal.
- Nu îți poți înregistra logo-ul ca marcă
Un logo original poate fi protejat dacă îl înregistrezi ca marcă, însă un logo creat în Canva nu are suficiente elemente distinctive care să permită inițierea unui astfel de proces. Logo-urile create în aplicație nu pot fi supuse protecției de marcă deoarece nu poți demonstra că tu ești proprietarul design-ului, iar ele seamănă de cele mai multe ori cu alte logo-uri.
Atunci când folosești Canva, există un risc mare de a crea un logo cu un design sau conținut similar cu cel al altei companii. Chiar dacă această companie activează în altă industrie decât business-ul tău, pot apărea probleme de copyright. Un Graphic Designer profesionist va crea logo-uri care se disting semnificativ de cele ale altor companii, astfel încât vei fi protejat în fața unei eventuale probleme legale.
Vrei să afli mai multe despre procesul de cercetare și creație care stă la baza dezvoltării unui logo perfect sau a unei identități de brand complete? Descoperă serviciile Web Ventures și nu ezita să ne contactezi dacă ai întrebări!